joi, 21 august 2008

... am avut o matusa

Am senzatia uneori, prea des in ultima perioada, ca viata noastra a tuturor este atat de fragila. Traim intr-un razboi total, intr-o lupta crâncenă nu pe viaţa şi pe moarte ci ducem o luptă acerba pe bani si pe moarte, fiindca viata nu mai avem. Muncim, alergam, de multe ori ne neglijam pe noi, şi mai rau ... îi neglijam pe cei dragi, şi realizăm asta abia atunci când ei nu mai sunt.
Am avut o mătuşă
... pe care am respectat-o si iubit-o deopotriva. O femeie simpla de la tara, dar era genul acela de om care ar putea da lectii de diplomatie, nu spun presedintelui României, fiindca asta ar fi usor... ci unor diplomati de seama. Ne-a crescut într-o oarecare măsură... pe mine si pe verii mei. Vremurile s-au schimbat, noi am crescut şi ne-am luat zborul care încotro. Verii au plecat la muncă în străinătate, eu departe de acel loc frumos... la vreo 200 de km, aici in capitala cu un serviciu care de multe ori nu ma lasa nici sa respir. A sosit vremea să mă intorc in acel loc pe care acum il vad si-l simt altfel, chiar daca sunt departe de el, un loc in care mi-am petrecut o buna parte a copilariei... m-am intors si mi-am regasit matusa. Era imaginea cu care, poate paradoxal, deja ma obisnuisem, chiar daca de fiecare data era alta. Tanti Rica făcea curatenie in curte, cu aceleasi haine parca pe care le stiam de o vesnicie, ceva mai batrana insa suficient de robusta sa poata tine o gradina si o casa in conditii impecabile. De fiecare data avea ceva bun de scos pe masa, atunci cand noi, astia de la oras, ne aminteam de ei... oamenii de la tara. De data asta a venit cu o branza de capra, cum nu mai mancasem nicaieri, si cum probabil nici nu o sa mai mananc vreodata... S-a uitat la mine si mi-a zambit, spunandu-mi sa nu-i mai dau atatea telefoane ca mereu o opresc de la treburile casei. A fost o gluma atunci, care cred ca la acea vreme nici nu m-a impresionat foarte tare... acum insa cand stau si ma gandesc imi curg lacrimi din ochi. Am plecat de la tara cu gandul sa o sun macar odata pe saptamana... din pacate nu am mai apucat sa fac asta. La o saptamana dupa ce ne-am despartit s-a internat in spital, dupa o alta saptamana a plecat in lumea celor drepti. Dumnezeu s-o odihneasca-n pace. Iubiti-i pe cei de langa voi, si nu va lasati luati de vartejul grijilor de zi cu zi, ca vine o zi in care poate o sa regretati. Eu regret.

joi, 7 august 2008

Neuronul singuratic de la Asmita Gardens



Am fost ieri sa vizitez showroom-ul baietilor astora de la Asmita Gardens. Mare, mare, mare greseala. Inca din momentul in care am intrat, o fatuca pusa acolo la receprie ne-a masurat din cap si pana in picioare (pe mine si prietena mea) intrebandu-ne, cu un oarecare sictir ce dorim. I-am explicat ca as vrea sa merg la etaj sa vizitez showroom-ul. Raspunsul a venit sec la etaj sunt apartamente aici este show room-ul. In mintea mea m-am intrebat: si ce expuneti dvs aici? Ma rog nu avea rost sa fac o analiza a cuvantului cu pricina fiindca tipa de la receptie era oricum muuuuuult prea blonda pentru o astfel de discutie. Trecand peste povestea despre minunata camera de expunere incercam totusi sa ajungem sa vizitam apartamentele, in fapt o constructie doar din rigips special facuta pentru acest scop. Pai stai sa vezi...
- aveti programare?
- Programare pentru ce? Nu vreau ghid, nu vreau informatii, vreau doar sa vad apartamentele daca-mi plac imi fac si o programare la un agent de vanzari.
- A nuuuuu daca nu aveti programare nu puteti intra.
- Bun si daca am bani si vreau sa cumpar un apartament?...
- pai trebuie sa va faceti programare...
... intelegeti de ce am spus ca era blonda. Eu tot nu inteleg, am avut senzatia ca baietii astia smecheri care vin si ne vand noua apartamente supraevaluate, la preturi astronomice si total nejustificate sunt in stare sa faca macar un singur lucru asa cum trebuie si anume vanzarea... ei iata ca m-am inselat. Nu am vrut sa-mi fac programare, mi-am luat consoarta de mana iesind din incaperea respectiva sub privirile deloc mirate ale tinerei blonde care probabil nu era la prima experienta de genul asta si dupa cum sta neuronul ala de lejer in capul ei probabil nu va fi nici ultima.

vineri, 1 august 2008

Imaginatie rutiera


Vorbeam zilele trecute de imaginatia artistilor aerografi... stati sa vedeti ce imaginatie au cei de la CNADR . Indicatorul rutier se afla chiar la intrarea in Cluj, desi am ajuns pe la 2 noaptea acolo, nu m-am putut abtine sa nu fac o fotografie. Si evident sa admir imaginatia lucratorilor de la drumuri si poduri... sau de unde or fi ei. Oricum am incercat sa urmaresc traseul ... indicatorul si serpentinele care urmeaza nu prea au nimic in comun... oricum gestul conteaza ... si imaginatia.