marți, 16 decembrie 2008

S-au sistat lucrările la Quadra Place 2


Cotidianul: Criza prin care trece piaţa imobiliară a făcut ca proiectul Quadra Place 2, situat în apropiere de Parcul Politehnicii din Bucureşti, să fie „îngheţat“. „Toţi actorii pieţei imobiliare româneşti sunt în expectativă. Cererea există, însă cumpărătorii nu sunt solvabili. Aşteaptă deblocarea creditelor şi urmăresc atent evoluţia preţurilor. În momentul în care lucrurile se vor aşeza, piaţa imobiliară românească ajunsă la maturitate va evolua după coordonate mult mai stabile şi mai corecte decât până acum. Am decis să ne concentrăm pe dezvoltarea proiectelor rezidenţiale demarate deja, urmând să reluăm lucrul la Quadra 2 imediat ce piaţa se stabilizează, probabil de la jumătatea anului viitor“, a spus Romeo Căză-nescu, director general Conarg Real Estate. Oficialii CB Richard Ellis-Eurisko, agentul care se ocupă de promovarea proiectului, spun că cei care s-au arătat interesaţi de proiect nu vor avea probleme deoarece nu s-au încasat bani, ci s-au făcut doar rezervări.

Un comentariu:

Anonim spunea...

vineeeee criza fratilor