sâmbătă, 7 februarie 2009

Lucrurile încep să se schimbe la târgurile imobiliare

Târgul Naţional Imobiliar 5-8 februarie - Palatul Parlamentului
Am fost şi eu astăzi la târgul imobiliar organizat la Palatul Parlamentului. Mă aşteptam să bată vântul, nu de alta dar trecem printr-o perioadă de criză, cel puţin eu aşa am auzit. Ei m-am înşelat şi am observat acest lucru încă de la intrare. M-am învârtit 5 minute până am găsit un loc de parcare. Odată parcată maşina ne-am deplasat spre intrarea în Palat. Stupoare. La intrare erau jandarmi care organizau coada potenţialilor clienţi. După ce am trecut şi de filtrul asta am ajuns în final la locul de desfăşurare. Aşa că am luat standurile pe rând. Îţi dădeai imediat seama unde se găsesc standuri cu "marfă"accesibilă şi unde oferta era prohibitivă. Acolo unde era buluc de oameni puteai găsi de ex un apartament de 2 camere cu o suprafaţă utilă de 48mp (destul de mic, ca s[ nu spun f mic), cu bucătăria utilată la 79,000 de euro cu TVA inclus.

Poziţionare f bună: Balta Albă, str Codrii Neamţului, lângă parcul Titanii. Dezavantaj - preţul nu include loc de parcare. Dacă ai astfel de pretenţii trebuie să mai scoţi din buzunar 15 000 de euro. Probabil pe asta mizează dezvoltatorul. Cei care vin să cumpere un apartament au cel puţin o maşină. Aşa că ap şi locul de parcare ajung împreună la aproape 95 mii de euro.

O altă variantă pe care am văzut-o, extrem de interesantă, ar fi blocul cu 850 de euro mp fără TVA. Aici un apartament la cheie ar costa aproximativ 78 de mii de euro.

Arată bine, suprafaţă destul de mare, bine compartimentat. Însă destul de prost poziţionat. Bd-ul Timişoara intersecţie cu Valea Oltului. Destul de departe de gura de metrou, fără a mai lua în calcul ambuteiajele de pe bulevardul Timişoara.

Acestea au fost două exemple...cele mai ieftine pe care le-am găsit la târg. Concluzia. Eu fiind un împătimit al acestor târguri vă pot spune că în urmă cu un an nu găseai aceste apartamente sub 90 de mii de euro. Iată aşadar dincolo de speculaţiile făcute pe piaţa imobiliară, care urmersc un interes sau altul, aceasta este realitatea din teren. Aşadar întâlnim scăderi de 10-12%. Şi este posibil să ajungem la diferenţe de până la 15-20% faţă de maximul anului trecut. Mai mult de atât nu au cum să coboare sub nicio formă.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Suprafata utila 48 mp ?
Brrrrr.... e minuscula. Iar pretul e super piperat. Parerea mea.

Stelian Muscalu spunea...

pretul nu este f mare comparativ cu ce exista pe piata... insa suprafata este meschina

Sanda spunea...

Reciteam articolul tau si mi-am adus aminte ca la inceputul aniilor 90, cand eram agent imobiliar, am vandut 2 camere cu preturi intre 8500 si 13000 euro. Acum si garajul e mai scump! Suprafata utila era intre 45 si 50 mp. Al meu are 45. E confortabil zic eu. Ceva mai mari erau in Militari, cele din Drumul Taberei au fost facute putin mai tarziu, odata cu industrializarea si au fost gandite mai mici.
Insa e normal sa te zgribulesti si sa spui "48 mp???" cand auzi preturile de-acum!

Anonim spunea...

sanda - 48 mp cu 80 de mii de euro mi se pare fantastic de mult. dar e drept ca lucrurile s-au mai schimbat. anul trecut aceeasi 48mp ii cumparai cu 90 de mii.

Anonim spunea...

Hmmm...dupa tot ce se intampla pe piata imobiliara, imi caut un furnizor de tesle. Mi-am luat apartament exact acum 1 an. |Smart!!!

Sanda spunea...

aaa, si am uitat sa spun de calitatea acestor metri patrati atat de scumpi...
Ma intreb cati ani vor rezista fara reparatii avand in vedere ca au folosit materiale gen pexal care cam crapa la apa calda, iar la calorifere nici nu e recomandat!
La mine in bloc pexalul n-a rezistat decat 4 ani :(

Asa ca da! 90000€ e mult si pt 100 mp