joi, 16 aprilie 2009

De ce nu sunt bani la buget

catavencu - În anul electoral 2008, partidele politice nu mai pridideau cu încasările, care au venit cu nemiluita. Sub formă de donaţii, cotizaţii şi alte surse, unele confidenţiale. Astfel, Partidul Democrat-Liberal (PD-L) a primit peste 33 de milioane RON, Partidul Naţional Liberal (PNL) a tăiat chitanţă pentru 27 de milioane, iar Partidul Social Democrat (PSD) pentru 22 de milioane. Problema e că o bună parte din persoanele juridice care au donat sume generoase nu aveau acest drept. Şi asta pentru că au datorii la bugetul statului, iar Legea 334 din 2006, adică Legea partidelor politice, spune că „Se interzice persoanelor juridice care, la data efectuării donaţiei, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau la bugetele locale să facă donaţii partidelor politice“.

totul este atat de clar, ecuatia este atat de simpla. alde pogea si boc urla de se zdruncina peretii guvernului ca nu sunt bani la buget. boc boceste ca firmele nu platesc darile catre stat. pai acum intelegem si noi de ce nu platesc. isi dau tainul catre partidele politice, si uita sa mai cotizeze si la bugetul de stat. sumele pe care le arunca in campaniile electorale sunt muult mai mici decat cele datorate catre buget. si uite cum se scot. ca doar nu o sa vina fiscul condus politic sa le ceara bani. caci daca s-ar intampla asa ceva ... in secunda 2 se pune mana pe telefon si dialogul e simplu
- frate l-ai trimis pe asta sa-mi ceara bani, pai nu ti-am dat banii in campanie
- nu-l baga ma p'ala in seama... e un bou. maine va fi dat afara
futu-i in ce tara traim

2 comentarii:

Anonim spunea...

si te mira?

Stelian Muscalu spunea...

sincer ... nu ma mai mira nimic