miercuri, 1 iulie 2009

Realitatea TV -50% din salariile de peste 2000 de euro

email transmis colegilor de la REALITATEA TV-hmmm nu aş vrea să fiu în pielea lor

Dragi colegi,

Evolutia pietei in contextul crizei economice obliga Grupul Realitatea-Catavencu sa reduca semnificativ costurile la nivelul tuturor produselor.

Prin urmare, incepand cu 1 iulie 2009, se aplica o grila procentuala de reducere a costurilor. Inclusiv a celor cu resursa umana, care reprezinta peste jumatate din costurile totale ale grupului. Este o masura pe care, dupa cum stiti, atat actionarul grupului cat si board-ul companiei au incercat sa o evite. Din pacate, scaderea drastica a pietei de publicitate nu mai permite acest lucru.

Reducerea acestor costuri se va face in trepte: cele mai afectate vor fi salariile pentru top si middle management, unde procentul de reducere ajunge pana la 50%. Salariile mici nu vor fi afectate de aceasta masura.

Intentia actionarului majoritar a fost si ramane aceea de a proteja oamenii care fac posibil succesul grupului Realitatea-Catavencu. In acelasi timp, actualul context economic impune un control mult mai strict al costurilor la nivel de companie.

Aceasta masura este dictata strict de evolutia pietei si se doreste a fi una temporara. Veniturile angajatilor vor putea reveni la nivelul trimestrului II al anului in momentul in care conditiile economice vor permite acest lucru.

Cautam in continuare solutii de atenuare a efectelor crizei economice si ne bazam pe ajutorul fiecaruie dintre voi in acest sens.

In zilele urmatoare veti primi toate informatiile necesare de la managementul fiecarei divizii si de la departamentele Resurse Umane si Financiar.

Va multumim,
Board Realitatea-Catavencu -

via zoso.ro

există şi o veste bună... vorbim despre o decizie, cel puţin teoretic, temporară

Niciun comentariu: