marți, 13 octombrie 2009

A CĂZUT GUVERNUL


MOŢIUNEA DE CENZURĂ A FOST ADOPTATĂ, CABINETUL BOC 2 ESTE DEMIS

Parlamentarii au încheiat, marţi, votul la moţiunea de cenzură, urnele în care au fost întroduse bilelele fiind luate din plen pentru numărarea voturilor.
Pentru ca moţiunea să fie adoptată, este nevoie de 258 de voturi "pentru


pe mine nu ma sperie o posibila criza daca stau sa ma gandesc la faptul ca acest Guvern s-a nascut dintr-una. guvernul acesta nu a facut nimic... bun. prin urmare acum avem o sansa ca natiune sa ne revenim.


Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, marţi, înregistrându-se 258 de voturi "pentru", au declarat surse parlamentare, astfel că, potrivit Constituţiei, Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.
Ulterior, liberalul Dan Radu Ruşanu a spus că numărătoarea nu s-a încheiat şi că s-au înregistrat deja 258 de voturi "pentru" şi 176 "împotrivă".
Pentru adoptarea moţiunii de cenzură erau necesare 236 de voturi favorabile.

15 comentarii:

Petrisor spunea...

Uraaaaa, Uraaaa :)

Stelian Muscalu spunea...

cred ca orice alta varianta poate sa fie mai buna decat ce ne-a oferit Boc pana acum

Anonim spunea...

Sper doar sa nu ne afundam intr-un haos mai mare. In rest " ale-ale Bod nu mai e "

Little Miss Sunset spunea...

steliane, nu te supara...dar pana acum in romania, schimbarea sefilor, bucuria nebunilor.
crezi ca se baga madam merkel la noi? daca punem toti bani, mana de la mana, o reusi sa faca ceva in tara asta?

Stelian Muscalu spunea...

madam merkel nu... dar o samanta din ea... mister Johannis... ar putea avea ceva sanse

Little Miss Sunset spunea...

steliane, daca chirac a ajuns din primar presedinte si s-a descurcat destul de bine, nu e regula aplicabila si la noi...iar johannis...chiar nu mai exista nimeni in romania in stare sa conduca un guvern??????

R spunea...

bunicul meu spunea ca atunci cand se schimba guvernul de fapt vin altii care se imbogatesc din banii nostri, altii pe care ii hranim.

deci n-am nici o bucurie.

Stelian Muscalu spunea...

LMS - eu am incredere in gena nemteasca... ramane de vazut daca este justificata sau nu increderea mea

Stelian Muscalu spunea...

rux - crezi ca mai au ce fura?

R spunea...

da :((
altfel nu ar mai fi acolo!

Little Miss Sunset spunea...

eu m-am cam saturat cu "ramane de vazut". chiar atat de idioti suntem de facem in continuare teste pe pielea noastra?

Stelian Muscalu spunea...

si solutia care este in cazul asta?... in afara de fuga din tara?

Anonim spunea...

orice varianta mi se pare inutila...pur si simplu nu vad iesirea tarii din impas...cu niciun guvern/pardid sau alianta....nimic nu mai merge in tara asta...punct.

mutulik spunea...

uraaaa! NINGE, NINGE, NINGE http://mtlk.wordpress.com/2009/10/13/ninge-ninge-ninge-uraaaaaaaa/

Darael spunea...

Astazi m-am intalnit pe strada cu cel mai bun analist politic al acestei tari.

Citat din memorie:
EU: "Sarbatorim ?"
EA: "Ce ?"
EU: "Pai ca a cazut guvernul :D"
EA: "Daca ar fi cazut intr-un cacat sarbatoream..."

Mare vorba.

Din nefericire, oamenii sunt problema acestei tari. Locuitorii Romaniei. Guvernul e doar o expresie a lor.